Am trait toata viata mea intr-un mic oras numit Columbia City, din Oregon. Atat cat stiam, era extraordinar doar prin faptul ca este cel mai plictisitor oras de pe fata pamantului, fara exceptie. Nu exista niciun mall adevarat, doar daca nu vrei sa iei in calcul mini-market-ul, ceea ce eu nu fac, si nu exista niciun magazin sau restaurant central, in adevaratul sens al cuvantului. Nu este suficient de mare pentru nimic „central” cu exceptia statiei de benzina. Practic, trebuia sa mergem pana in Portland pentru a face orice interesant. Nu aveam nici macar propria scoala si trebuia sa mergem pentru asta in orasul vecin, St. Helens.
Pana in septembrie trecut, singurul lucru bun pe care l-a dat vreodata Columbia City era Edward Anthony Masen, vecinul meu. La saptesprezece ani, Edward era cu patru ani mai mare decat mine, dar eram cei mai buni prieteni. Nu prea erau multi de varsta noastra in oras asadar te multumeai cu ce puteai si avandu-l pe Edward Masen ca cel mai bun prieten nu era ca si cand ai fi ales ce era pe fundul butoiului, daca intelegeti ce vreau sa spun. Avea cel putin 1, 85m, inaltandu-se aproape cu un cap peste cei 1, 65m ai mei, cu parul aramiu permanent ciufulit. Pielea lui intotdeauna parea sa aiba un bronz auriu indiferent cat de innorat era afara, si ochii lui de un verde intens erau cei mai frumosi ochi pe care i-am vazut vreodata. Eu, ca si restul populatiei feminine din scoala, si posibil cativa reprezentanti masculini, m-am indragostit de Edward de cand am devenit adolescenta, poate chiar mai dinainte. Din punctul meu de vedere, infatisarea lui naucitoare il califica ca a opta minune a lumii. Ca si cand fizicul lui minunat nu era suficient, Edward era si inteligent, amabil, binecrescut, amuzant si atletic. El era perfectiunea incarnata.
Edward fusese vecinul meu dintotdeauna si il urmam indeaproape de cand imi puteam aminti, chiar si in vara inspaimantatoare cand el avea zece ani si era innebunit dupa serpi, broaste, melci, paienjeni si toate chestiile care misuna noaptea. Aveam chiar cutii de conserve legate cu o sfoara care se intindea intre casele noastre ca sa putem vorbi unul cu celalalt noaptea cand ar fi trebuit sa fim in pat. Nu-mi puteam imagina viata mea fara Edward. El facea ca viata sa merite traita.
Din pacate, Edward a inceput sa se intalneasca cu Tanya Minarikova, o alta ciudatenie a orasului meu, care ar fi aratat mai „acasa” in paginile revistei Vogue decat in Micutul Orasel, USA. Era inalta cu parul blond roscat, cu ochi albastri incredibili si cu un fizic minunat pe care il mostenise de la mama ei, o fosta balerina din Slovacia. Binenteles ca Edward n-ar fi iesit decat cu o fata care sa fie aproape la fel de frumoasa ca si el. Tanya era exact opusul meu. Eu eram micuta la doar 1, 65m cu parul lung castaniu, ochi caprui si cu nimic absolut iesit din comun privitor la fizic. Nu eram un minunat supermodel si Edward nu ar fi fost niciodata interesat de mine.
Din fericire, Jacob Black a intrat in viata mea, cam in acelasi timp in care Tanya intra in viata lui Edward. Mai mult ca sigur asta s-a intamplat in directa legatura cu faptul ca Edward dorea sa-si petreaca timpul singur cu prietena lui, fara Bella, si eu a trebuit sa gasesc noi cai de a ma distra.
Primul eveniment in Columbia City, care merita sa fie numit „distractiv”, a fost cand populatia a crescut brust cu sase si familia Brandon s-a mutat in oras. Au fost pomeniti de toata lumea toata vara, dar nu s-au strans prea multe informatii despre ei in putinele luni de cand sosisera.
Totusi, era ceva legat de familia Brandon. In primul rand, fiecare dintre ei era incredibil de frumos. Ei ii faceau pe Edward si Tanya sa para complet insignifianti prin comparatie. Toti din familie erau nenatural de palizi, excesiv chiar si pentru vremea constant ploioasa din Colmbia City. Tatal era blond cu ochi scantaietori si parea prea tanar sa aiba patru copii adolescenti, si la fel arata sotia lui, o femeie cu parul ondulat de culoarea caramelului, care semana cu starletele hollywoodiene ale anilor 1930. El era un doctor de succes care lucra la patruzeci de minute distanta, in Portland, iar ea conducea de acasa o afacere proprie de decoratiuni. Copiii lor erau toti adolescenti, mai degraba spre 19 ani, chiar daca Carlisle si Esme Brandon aratau de maxim treizeci. Emmett era usor infricosator datorita staturii lui masive. Umerii lui largi si bratele musculoase erau contrabalansate de permanentul zambet care producea gropite, ca la tatal sau, si parul inchis, carliontat, ca de copilandru. Al doilea copil cu parul inchis era opusul fratelui sau, insemnand ca era incredibil de micuta, abia de 1.60m. Parul ei era taiat scurt, totusi foarte feminin si fiecare miscare a ei era gratioasa, fluida, ca un dans. Gemenii blonzi nu aveau o infatisare la fel de „prietenoasa” ca fratii lor cu parul inchis, amandurora lipsindu-le vesnicele zambete ale lui Alice si Emmett. Rosalie trebuie sa fi fost cea mai minunata fata pe care o vazusem in viata reala, poate chiar si in fantezii. Avea parul blond, lung pana la talie si maxilarele cu o taietura perfecta. Era ca o printesa a ghetii. Fratele ei geaman, Jasper, ar fi fost minunat daca n-ar fi avut expresia atat de rece si distanta in permanenta. Avea parul de un blond murdar, dezordonat, si era inalt, chiar daca nu era la fel de musculos ca fratele sau. Parea ca e permanent prada unor dureri si ingrozitor de nefericit ca traieste aici. Nu-l invinovateam. Auzisem ca s-au mutat aici din New York, asadar micutul Columbia City era o majora decadere.
Bandon-ii cu fete de ingeri erau barfa micului nostru oras si asta doar s-a accentuat cand ei s-au izolat. Nu erau vazuti niciodata plimbandu-se prin oras sau la mini-market. Mergeau la scoala si apoi acasa, dar nimeni nu fusese invitat la ei acasa si au refuzat toate invitatiile la mici reuniuni. Era practic ceva nemaiauzit in eticheta unui mic oras si familia Brandon a ramas barfa orasului pentru ceva vreme. Ei pareau sa pastreze distanta si dupa cateva incercari esuate, micutul nostru oras era mai mult decat doritor sa le ofere spatiu.
Eram interesata de aceasta familie ciudata, dar dupa o vreme nu mai erau asa de distractivi. Jake, totusi, fusese mai mult decat distractiv, dar cand am sarbatorit aniversarea de 6 luni am realizat ca am avut permanent sentimentul ca era ceva ce nu-mi spunea. A considerat ca este o paranoia a mea. Am inlaturat aceste ciudatenii, gandind ca trebuie sa fie normale. Ce stiam eu? Aveam doar 13 ani si Jake avea 16. Se mai intalnise cu fete de varsta lui inainte si eu eram inca noua in jocul asta. Din pacate, la 17 ani, Edward era cel mai intelept dintre noi toti si a vazut jocurile lui Jake. A vazut de asemenea, prin parbrizul masinii lui Jacob, un VW Rabbit, cand acesta se saruta patimas cu Leah Clearwater.
„Hei, Bella” a spus Edward zambindu-mi cu acelasi zambet pe care il folosea cu Dna Baker la magazin. L-am privit cu precautie in timp ce el traversa peluza si se aseza langa mine pe veranda din spatele casei mele, zambetul pentru Dna Baker fiind fixat pe fata lui bronzata. Era zambetul pentru „Pretind ca sunt fericit ca vorbesc cu tine cand de fapt as prefera sa nu”, care nu ii cuprindea si ochii. „Pot sa vorbesc cu tine pentru un minut?”
„Despre?” am intrebat eu ezitant, inca privindu-l pe el si zambetul lui fals. Probabil ca nu paream impresionata, deoarece aproape imediat a renuntat la fata vesela si s-a uitat la mine serios.
„Fir-ar, e greu” si-a trecut o mana nervos prin par si stomacul meu a inceput sa faca tumbe. Ce se intampla aici? Edward isi folosea zambetul fals in combinatie cu trecerea mainii prin par doar cand se gandea la ceva cu adevarat neplacut. „Bella, e legat de Jacob”.
M-am simtit rau brusc. „Ce e cu Jacob? Edward? Ce e rau cu Jacob?” puteam sa-mi aud vocea ridicandu-se de ingrijorare. „Este bine? Este ranit?”
„E mai mult decat bine” a spus Edward incet. M-am uitat la el confuza.
„Atunci ce e cu Jacob?” am insistat cand am vazut ca Edward doar statea acolo uitandu-se la mine cu ochi ingrijorati. I s-a incordat maxilarul pentru o secunda si apoi si-a mutat privirea. Aproape ca simteam furia radiand din el. „Edward? Ce e cu Jacob?”
„Se vede cu Leah Clearwater pe ascuns” a spus brusc, tinandu-si privirea departe de ochii mei. M-am uitat la pumnii lui inclestati de furie. „I-am vazut impreuna pe malul raului, la el in masina, noaptea trecuta”.
„Pe malul raului?” m-am inecat eu. Era un singur motiv pentru care Jacob ar duce-o pe Leah pe malul raului, si cu siguranta nu era pentru aerul proaspat sau panorama rustica.
„Imi pare rau, Bella” m-a tras mai aproape de el, tinandu-ma la pieptul lui. Era neobisnuit de cald si umed pentru septembrie, dar m-am ghemuit in el oricum, avand nevoie sa simt comfortul bratelor lui. „ Mi-a trebuit toata vointa sa nu-l smulg din masina si sa-l arunc in rau.”
„Esti sigur ca era el?” vocea mi-a tremurat si abia mai puteam vedea, ochii umplandu-mi-se de lacrimi. Totul capata atata sens acum. Felul in care el tot timpul dorea sa petrecem timpul impreuna doar ziua, niciodata noaptea, faptul ca nu era niciodata acasa cand il sunam, felul in care surorile lui mai mari se uitau la mine aproape cu vinovatie. Ele stiau si nu mi-au spus. Nu realizasem. Cum de niciodata nu am realizat?
„Imi pare rau, Bella” m-a alinat, strangandu-ma mai tare langa el. Lacrimile au rabufnit apoi si au curs libere pe obrajii mei in timp ce mi-am ingropat fata in tricoul rosu, uzat, al lui Edward.
M-a tinut pana cand lacrimile s-au oprit si m-am oprit din tremurat. Jacob fusese primul meu prieten si acum, nu doar ca am priedut asta, dar am pierdut si unul dintre cei mai vechi prieteni. Nu vroiam sa ma gandesc la el, nu vroiam sa-l vad sau sa-i vorbesc, sau sa mai aud de el niciodata. Doar imi doream – in asemenea oras mic eram obligati sa ne vedem din nou si asta des. Mergeam la aceeasi scoala si el locuia doar la cateva strazi distanta.
Am stat acolo impreuna inca o vreme si Edward mi-a masat spatele, linistindu-ma in timp ce eu ma uitam cu privirea impaienjenita la copacii din spatele caselor noastre.
„Am o idee” a zambit Edward, un zambet normal de data asta. „Te scot in oras”
„Nu, Edward” am refuzat eu, scuturand din cap. „ Sunt toata rosie si umflata si tricoul tau e ud leoarca.” Am aratat spre o pata uda evidenta, de langa umar.
„Nu-mi pasa” a replicat el, ridicandu-se si intinzand mana sa ma ajute sa ma ridic. „Haide Bella. Ai nevoie sa iesi de aici pentru o vreme”.
„Dar Tanya?” am mormait eu, insa l-am apucat de mana si l-am lasat sa ma ajute sa ma ridic. „Nu se va supara? Nu aveti intalnire in seara asta?”
„O sa o sun si o sa contramandez”, a spus el, imbratisandu-ma. „Micuta mea prietena e ranita si are nevoie de mine. Putem sa avem intalnirea si mai tarziu, cand te vei simti tu mai bine”.
Ochii mei incepeau sa-si revina, in timp ce bunavointa lui Edward ma coplesea. Eram atat de norocoasa sa-l am. A fost intotdeauna acolo pentru mine si intotdeauna ar fi, indiferent ce s-ar intampla. Nici chiar incantatoarea Tanya Minarikova nu l-ar fi putut opri sa fie langa prietena lui cea mai buna.
„Imi iau un pulover” am oftat, intorcandu-ma in casa. Mi-am inhatat hanoracul de unde cazuse pe canapea si ma pregateam sa ma intorc la Edward cand a sunat telefonul. Am ascultat cum suna de trei ori inainte sa raspund.
„Alo?” am intrebat tremurat. Aveam o suspiciune cine ar putea fi.
„Hei, Bella” a raspuns vocea vesela a lui Jacob. M-a facut sa mi se faca rau la stomac. „Ce faci acum? Si cam cat de minunat ar fi daca ai face acel ceva cu mine?”
In mod normal, as fi ras la incercarea lui de a se umfla in pene. In general, Jake era un tip super atent, si super dragut. Azi nu am ras. „Nu ar trebui in schimb sa faci ceva cu Leah?” am pufnit eu.
„Stai.Ce?” vocea lui Jake se ridicase confuza si aproape ca-l puteam auzi intrand in pamant de rusine de partea cealalta a receptorului. „De ce ai pomenit-o pe Leah Clearwater?”
„Nu stiu Jacob” vocea mea era venin, „De ce as vorbi despre Leah Clearwater? Ai vreo idee?”
„Bella, stai” vocea lui ruga, dar eu terminasem cu el. Nu era nimic ce ar putea spune care sa imbunatateasca situatia. „Pot sa explic”.
„Sa explici?” am ras amar. „Sa explici ce faceai cu limba bagata pe gatul ei? Ce? Ii acordai primul ajutor?”
„Bella, imi pare rau” se scuza Jake, cu vocea tremurata. „Am facut o greseala. Te rog, imi pare atat de rau”.
„E prea tarziu Jacob Black,” am raspuns eu rece. „Sa nu mai suni aici.”
Am trantit receptorul si m-am prabusit la podea. Edward probabil intrase in casa sa ma caute cand a vazut ca nu am iesit imediat. Nu stiam cat a auzit din conversatie, dar a stiut exact ce sa faca atunci cand s-a asezat pe jos langa mine si a inceput sa-mi mangaie parul in timp ce eu ma zguduiam de un val nou de suspine.
„E in regula Bella”, a spus el incet, sarutandu-mi crestetul capului. „Sunt aici. Te tin eu.”
l-am imbratisat, infasurandu-mi bratele in jurul taliei lui. „Sa nu ma parasesti niciodata Edward”.
El a zambit si m-a sarutat din nou pe crestet. „Nicio sansa, pustoaico. Prieteni pe viata, iti amintesti?”
Am scos lantisorul pe care il purta pe sub tricou. Era un lant micut cu un mic pandantiv pe care i-l daruisem cand a implinit doisprezece ani. Medalionul care atarna de lant avea un mic leu gravat si i-am spus ca trebuie sa-l poarte mereu ca sa arate lumii ca el este cel mai bun prieten al meu. Si l-a purtat, la fel cum si eu am purtat medalionul pereche, pe care mi l-a dat de ziua mea si care avea un micut miel gravat.
„Un miel?” am intrebat, trecandu-mi degetele peste micul medalion gravat. „Eu ti-am luat un leu mare si viteaz, si tu imi iei mie un miel micut?”
„Sunt protectorul tau, Bella” a spus Edward mandru. „Am 12 ani acum, asadar e job-ul meu sa fiu mare si puternic si sa ma asigur ca nimeni nu te va rani niciodata. Tu esti dulce si mica ca un mielusel. Si esti si pufoasa cam ca el.” El a ras si mi-a ciufulit parul castaniu.
„Bine, domnule Leu” am zambit catre cel mai bun prieten al meu. „Presupun ca voi fi mielul tau”.
„Perfect” mi-a dat parul deoparte si s-a chinuit cateva minute cu inchizatoarea, dar in final lantisorul atarna in jurul gatului meu. „Prieteni pe viata”.
„Prieteni pe viata”, am fost eu de acord.
Drumul spre Portland nu a durat mult, doar vreo 40 de minute, dar imi doream sa fi durat mai mult. Ma simteam in siguranta aici, cu Edward, in vechea lui Honda gri cu toate zgomotele si zdranganiturile ei. Radioul era mai mult de decor, nu prea mergea niciodata, dar ma simteam in siguranta si comfortabil in timp ce priveam randurile groase de copaci trecand pe langa noi.
„Deci, incotro ne intreptam, neinfricatul meu conducator?” am intrebat, dorindu-mi sa pot opri scancetul trist sa-mi acapareze vocea.
„Nu am nimic pregatit”, a recunoscut el, trecandu-si mana prin par, oprind in zona metropolitana aglomerata. „Ma gandeam sa ne plimbam in jurul centrului sau poate sa dam o raita prin Lloyd Center”.
„Cumparaturi?” am intrebat neincrezatoare. „Tu, Edward Masen, vrei sa mergi la cumparaturi?”
„Ei bine, „ a vrea” e un pic cam mult”, a admis el, batand cu degetele pe volan. „Semi-doritor sa merg la cumparaturi e mai adecvat. Nu asta fac fetele? Terapie prin shopping sau asa ceva?”
„ Ce-ai zice de terapia cu inghetata? Sau cu prajituri?” am sugerat. Shopping-ul nu prea ma pasiona nici pe mine. „Putem merge la All American Ice Cream si apoi sa facem o incursiune la Mrs. Field’s Cookies”.
„Inghetata si prajituri?” Edward a ridicat o spranceana, arunacandu-mi o ocheada din coltul ochiului in timp ce parca in parcarea enormului mall. „Bine, dar sa nu mananci prea mult. Nimeni nu are voie sa i se faca rau in masina asta indiferent cat e de important.”
Eu doar mi-am dat ochii peste cap. Edward, intotdeauna asa de grijuliu cu nenorocita aia de masina.
Am fost intai la magazinul cu inghetata, unde mi-am inecat amarul intr-o Banana Split si apoi am oprit la magazinul cu prajituri de unde am luat o punga cu prajiturele cu ciocolata pentru drum. Ne-am plimbat fara o directie anume ore intregi pana la noua, cand mall-ul se inchidea.
„Inapoi acasa?” m-a intrebat el, uitandu-se in sus la cerul care se intuneca. Vara deja trecuse si incepea sa se intunece mai devreme.
„Nu inca, te rog” l-am rugat eu. „Putem sa mai stam putin?”
El a dat din cap si ne-am urcat in masina. „Orice iti doresti, Bella”.
Am mers in tacere si eu ma uitam cum strazile treceau, intrebandu-ma unde mergeam. Un zambet urias mi-a aparut pe fata cand Edward a oprit la parcul de pe faleza. Ne-am plimbat de-a lungul aleilor din parc si mi-am permis sa uit totul, intinzandu-ma dupa mana lui. El mi-a permis sa i-o tin si ne-am oprit sa admiram fantana arteziana in tacere. Dupa o vreme, am continuat sa ne plimbam pe docul cu barci, unde ne-am asezat si am ascultat cum se spargeau valurile de barci.
„Iti multumesc ca m-ai adus aici, Edward” sprijinindu-ma de umarul lui si mainile noastre fiind inca lipite.
„Ma gandeam ca o sa-ti placa” a spus el incet. „Intotdeauna pretindeai ca ai cea mai mare barca de aici de cate ori veneam cand eram mici. Niciodata nu alegeai de doua ori aceasi barca, dar erai mereu asa de convinsa ca e aceasi si ca era barca ta de vis.”
„Nu rade de mine”, m-am plans eu, dar amandoi am chicotit aducandu-ne aminte.
Am stat in tacere ore in sir, bucurandu-ne de seninatatea apei. Cativa oameni au trecut si ne-au zambit. Probabil credeau ca suntem tineri indragostiti, dar eu eram doar cu cel mai bun prieten din lume. Edward era ca cealalta jumatate a mea. „Ar trebui sa mergem”, a oftat Edward si eu am aprobat din cap. Era aproape miezul noptii si am fi fost dati afara de patrula de politie daca am mai fi stat mult.
„Charlie si Rennee probabil ca se framanta ca nu stiu unde sunt”, am realizat eu, chircindu-ma cand ma gandeam la morala pe care o s-o primesc la intoarcerea acasa.
„Esti in regula, Bella”, m-a reasigurat Edward in timp ce m-a ajutat sa ma ridic si m-a condus la masina lui. „I-am sunat eu cand tu erai la baie si le-am spus ce s-a intamplat”.
L-am imbratisat inainte de a intra in masina. „Esti cel mai bun lucru din viata mea. Nu stiu ce m-as face fara tine.”
„Ai fi probabil moarta”, a chicotit el. „Cine altcineva te-ar mai opri sa nu cazi prada propriei neindemanari, fiind un magnet de accidente?”
„As prefera sa-i spun provocare gravitationala, multumesc foarte mult”, am marait, dandu-i un ghiont in stomac in joaca si apoi m-am asezat in masina.
„Acasa?”, m-a intrebat, intrand pe partea lui.
„Acasa”, am fost de acord, expirand zgomotos. Era timpul sa infrunt realitatea.
Consulta playlistul si afla cum il poti modifica. Tu esti dj-ul nostru!
twilight, twilight, twilight, twilightsaga.ro, the twilight saga, twilight, twlight romania, stiri twilight, site-ul twilight oficial in romania, amurg, eclipsa, stephenie mayer, kristen steward, robert pattinson, edward cullen, bella swan, taylor lautner, jacob, vorturii, forks, vamp, new moon, luna noua, eclipse, breaking, dawn, zori de zi, midnight sun, date lansare twilight, citate twilight, vampiri, jurnalele vampirilor, the vampire diaries, remember me
